Fiica ascunsă
O meditație profundă şi emoționantă asupra feminității și condiției de mamă
Roman ecranizat în 2021, în regia lui Maggie Gyllenhaal, cu Olivia Colman, Jessie Buckley și Dakota Johnson în distribuție. Filmul a fost de trei ori nominalizat la Oscar și a câștigat numeroase premii de prestigiu.
Leda, o profesoară de literatură engleză divorțată de multă vreme, rămâne pentru prima oară singură după ce fetele sale, de-acum mari, pleacă în Canada să locuiască împreună cu tatăl lor.
Convinsă că va fi copleşită de singurătate şi de un sentiment de inutilitate, Leda găseşte în schimb o libertate la care nu îndrăznise să se gândească. Dar această libertate se transformă într-o necruțătoare introspecție provocată de întâlnirea cu o familie gălăgioasă într-un sătuc din sudul Italiei, unde Leda pleacă într-o mică vacanță. Astfel, povestea unei femei care se redescoperă devine povestea unei confruntări nemiloase cu trecutul.
„Când citeşti un roman al Elenei Ferrante te simți ca şi cum Kafka ar fi scris o povestire în care Gregor Samsa nu se transformă în gândac, ci devine conştient fără încetare de identitatea sa de insectă, descoperind metafore ale acestei identități peste tot în jurul lui." The Guardian
„Deşi în romanele Elenei Ferrante spațiul şi timpul sunt bine precizate, referințele externe sunt atenuate, lăsând locul mişcărilor subtile, intime, din subterană ale gândurilor şi emoțiilor." Harper’s Magazine
ⓘ Livrare în Germania și în toată Europa
ⓘ Plată securizată
ⓘ Transport gratuit la comenzi de peste 99 €
S-ar putea să-ți placă
Descoperă colecțiile
Accesorii